27.10.09

Mă aflam pasageră în curtea interioară a lumii - o curte introvertită de ale sale clădiri lipite lăsau balcoanele la vedere precum firele de pânză scoase dintr-un fier topit . Lumea trecea, lumea venea, lumea rămânea, lumea trecea. Nu cunoşteam pe nimeni, şi totuşi aveam sentimentul că nu sunt a nimănui. Ca atunci când rămâi singur cu ale tale în camera ta fără tavan. Nu se înghesuia nimeni în ale sale crame era atât de întuneric de după obloane şi totuşi, un prim al doilea al treilea etaj reflectau ca semafoarele aşa: lumină verde pentru cei care se grăbeau, lumină roşie pentru cei care se interziceau, lumină galbenă pentru cei care sperau. Împreună traduceau traficul pentru ca ceilalţi şi noi toţi să nu ne împiedicăm unii de alţii. Pe o margine de drum am adăugat pas cu pas către o uşă, voiam să înţeleg decorul acelor etaje curcubeice erau de fapt Cele Trei Etaje Transparente prin care sticla devenea opacă. Ca atunci când opreşti un fascicol de lumină în palmă, mă gândeam. Focus, blur, şi palpită odată cu Cele Trei Etaje Transparente, pentru că menţineau măiestre apă într-ale sale forme, pentru că mă simţeam ca într-un sistem-totem gata să anunţe veghea vechiului orfelinat. Cel pe care ţi-l imaginezi sub plapuma ta de copil, cu felinare umede şi piele crevetită. Zâmbeam la colţuri ca să-mi rotunjesc faţa să râd şi eu de atâta imaginaţie socotită de unii drept vis. Am intrat în acel ansamblu, erau holuri de primărie scări de lemn şi finisaje proaste un platfus arhitectural până la primul etaj. Şi am deschis uşa ca să transpir să se unească transpiraţia cu apa de deasupra de pe la doi şi trei. Luminile erau atât de calde se gâdilau una pe cealalta aşa cum îmi inchipui că ne-am gâdila daca ne-am afla păsări pe ocean, eu un zuluf tu cu o pană am goli gura de sunete incontestabile şi prada ar pica de la sine. Şi pluteam ca rinichii ca organe de fapt ca inima deoarece simţeam o mică undă de atracţie de la un capăt la un altul cineva ceva trimitea valuri în tripticul de lichid. Şi se apropie, şi trece mai departe, era o balenă imaculată albă blândă şi mai fertilă ca solul îşi purta pântecele molcolm pe obrajii ruşinaţi ai semafoarelor: verde, roşu, galben. Şi respiram subacvatic de atâta fericire, înotam pe lângă dânsa ca o prietenă, ca un complement, ca un compliment adus dimineţii acea şansă inventată ca să ne salveze.

19.10.09

Adanciri subterane bine conturate in Terra Nostra mi se cascau pe o vreme de umbrela in care preferam sa imi pastrez capul in jos ca umbrela mentineam astfel pamantul de sub mine uscat cu ce pot cu ce vreau. Eram singura si ma plimbam pe harta unui teritoriu urban demolat, ca atunci cand dai nas in nas pe Lipscani de golurile fermecate de sub tine si te intrebi cum ar fi fost sa locuiesc si eu aici, intr-o vreme. Gropile aveau forme deosebi simboluri deosebi partimoniale, ca atunci cand ai o camera goala nimic deosebit doar ca iti asezi intr-un colt o vaza in alt colt o cana si mai incolo instabilul raft de carti, nimic deosebit cum spuneam doar ca aerul acela gol capata forma si culoare in fata ochilor tai putea sa nu fie nimic. Dar este. Asa si prapastiile de pamant de sub mine aveau obiecte valoroase erau doar guri de metrou fara tren si fara scari ne intrebam uneori de cate ori putem lua trenul fara scari. Mi-era teama de ele asa ca le-am ocolit pentru ca nu ma vedea nimeni eram doar eu cu ele si minunile din ele. Intr-o vitrina aleatorie era pazita legenda acestor relicve erau 9 de fel, legende fara sot insotite de poza imparitatii lor asteptaau poate totusi un mire care sa vina sa le sparga de acolo, sa le "fure" ca mai apoi sa le restituie integrale, ca laptele cu cereale... Le-am gandit imperecheate dar eu eram singura ca si ele, ne priveam reciproc prin sticla nu le-am atins decat usor cu firea mintii fii cuminte Andrea mai gandeste-te inainte sa arunci acul mi-am zis.
Era vreme de para coapta invechita si linistita cerul asezat ca o coala alba puteai sa scrii orice. Poate ca soarele nu exista decat in mintea mea insa lumina reflecta starea venea din interior asa cum iti pui cea mai curata, curata pereche de chiloti in oglinda inainte sa-ti pui sosetele murdare inauntru era totusi aerisit. Si ma plimbam, printr-un parc cu lac, trecand pe langa dame si oameni-bananieri insototi si ei de lumina, le auzeam tuturor vocile treceau ca untul pe sub unghii stii cum e sa iti ramana pana si un gram de grasime imaculata o pastrezi pentru tine, e secretul tau, dar e curat. Asa paseam, pana am ajuns la o intindere nu mare, dar destul de disciplinata, sub forma unor labirinturi crestate in asfalt umplute cu apa de rau inconjurate de banci din care ieseau vorbe si linistea copacilor care astupa atat cat trebuie din lumina cat sa retina secretele. Pe o movilita ceva mai inalta se relaxa un pian si cine dorea sa cante la el. Era al tuturor insa nu tuturor ni se confunda untul de sub unghii cu clapele nu tuturor ni se iarta grasimea din urechi de aceea erau vindecati si vindecatori in peisaj si un domn care stia o singura melodie dar pe aceea o canta bine. Am suit langa el un zambet si o vaga rugaminte de a lasa clapele in pace; pacea nu era a mea. Mai e nevoie de timp.

29.07.09

Si eram niste nemiscatoare potrivit bavareze potrivit unui mal nazist potrivnic inotului de performanta degustatoare ale picnicului numaidecat asternut intr-un miez de zi. eram cu p. in mulat parteneriat cunoscand impreuna cosul de nuiele in care se afla, picnicul cel drag cu dulceata de zmeura... era cosul rotilor de bicicleta, era cosul-mit si cutia pandorei care aducea noaptea in padure, pentru ca, odata ocolita, devenea indisolubila, ea, noaptea. nu stiam ce sa improvizam in jurul cosului fara sa il deschidem pentru ca apa era rece, era o apa care curgea, atat de transparenta incat ai fi putut spune ca statea pe loc, statuta ca o gura de metrou si rece a naibii ca o mana fara manusa... parca as fi citit din grimm decoruri suprapuse decorurilor si.. ca sa vezi, ma ridic, urc o mica movilita, si ajung la un copac inalt, intunecat de viata pe care ar fi putut-o avea (de speriat!). destul de sus, pe prima craca, se afla un lup gri electric, daca mi-e permis, griul acela care cu putina bunavointa s-ar putea distinge ca culoare. era improvizatia pe care o cautam, cea in care noaptea se lasa si vine toamna sufocata de sunete si fosnete si frunze tocate si minti mutilate de o simpla doza de adrenalina, ce onoare. numai ca lupul nu ma putea privi in ochi, era trist si oarecum blazat asa suit in copac, mi-as fi dorit sa sara atunci pe mine si doar dorinta de a-l imblanzi m-a facut sa-l detest si mai tare pentru faptul ca, suit si controversat, mai avea putin si plangea. cumva, stiam ca, odata cu noaptea, lacrimile i se vor oxida iar el, lupul ruginit, ne va transforma pe toti in plombe pentru carii ascunse, si nu degeaba isi purta blana atat de cenusie la lumina copacului suit, defel, in intuneric. am fugit repede catre p., timp in care aproape se facuse noapte, si i-am spus povestea lupului blazat cu care am fi putut schimba povestea scufitei rosii.. improvizatia era periculoasa, timpul nepermis, asa ca am plecat, cu cosul de nuiele nedesfacut, cu picnicul nedeflorat, catre o lume diferita de toate obiceiurile politicoase si obisnuite care te fac sa iti fie frica de un lup.

27.05.09

Fluidicul vesmant ramane apa, care te lasa sa alegi forma pe care vrei sa o porti, care te polenizeaza noptatic ca un asezamant in cosmos, retrograda daca inoti cu spatele la mal, indoielnica precum coada de rechin sau coada ochiului tau solemna daca stai sa o asculti cu inima. si bate in talpa inima, asa iti masori temperatura corpului in proprietatile ei se pitesc barili de speranta si de primejdie... si chiar daca am cugetat alegerea, am stiut ca o fac cu resortul captiv langa mine. am ales sa inot departandu-ma de luciditatea plajei, luminata de felinare incotroului stancos, pentru ca distingeam pete de munti in crepusculul departarii. si e ciudat, cum, fie si in intuneric, alegi distinctia limpede a noptii, atunci cand ai alaturea un peisaj si mai posomorat. alunecam domol spre intunericul marii, cu personajul salvator alaturi, un soi de baywatch twin ready to party but in the mean time keeping the human treasures up to the surface. nu ma inchipuiam inecandu-ma defel, nu mi-era teama, decat atunci cand am sesizat compania de backup, trezindu-mi posibilitatea prin simplul fapt ca, intorcandu-ma spre el, am vazut malul, care era departe... departe de tot. in fata, marea devenise afectuoasa, capatand o nuanta calda, de parca soarele chiar ar rasari dinlauntrul ei. ma simteam protejata. dar, pentru ca eram totusi atat de departe, am cotit inapoi, si, inotand, de data asta cu tinta, am observat in stanga un mal iesit ca dintr-o alta pestera a noptii. tinea deasupra un diamant cat o casuta de poveste, cu coaste de oglinda, reflectand o lumina inexistenta din exterior. avea o usa deschisa, si o puternica lumina galbena plonja alerta urmarindu-mi privirea, ca o credinta stralucitoare, sesizabila numai inlauntrul diamantului nepenetrand exteriorul pazindu-se de ziua celor nealesi. am pastrat lumina in mine, am gasit-o de dimineata cu perdeaua trasa.

15.05.09

Shinigami. Eram intr-un parc-mausoleu, cu spirale zmeurite pe bat si clinchete nevertebrate in aparatele de passing-by. 2-3 rable de jucarie care se invarteau in gol la auzul metalului adaugat, nu aveam monede sa intervin si nici nu-mi doream asta. M-am degajat intr-o postura de uimire langa un balon verde, verde-maces, verde-ace-de-brad, era creponat de atatea ace si statea sa erupa. De plenitudinea heliului, se cocosa pe alocuri ca sa mai faca loc vantului sa treaca, si plutea deasupra capului meu, emanand sclipici pneumatic.. Michelin, vouz avez des etoiles epaisses. Avea desenat un cap de clovn care ranjea cu gura confiata in lac de buze ma vrajea ca pe o aleasa si atunci am desenat gol in jurul meu si al lui si m-am bucurat de imagine. Era noaptea de carnaval si aveam sentimentul ca ma pot amuza langa un schelet clantanind de frig.

02.05.09

O excursie la Venetia, sau Viena? Eram cu G. in elicopter si proiectam albul ochilor in mediu ca o lumina orbitoare, pana zapada a devenit patura cu se care inveleste natura peste noapte. (era dimineata). Nu am ramas in albul cotropitor, am cerut pancarta cu Radu Voda, sau Mircea sau Serban Voda care mai arata 29 de km pana la Radu sau Mircea sau Voda. Un sat romanesc in Venetia, gasiti voi asa ceva aici, se amuza pilotul. Eh da, si lui Voda i-au placut elicoptoarele. O ora de mers, cat am putea sa facem? Maxim una jumate, zice G. Eram pe teritoriul verde cu indicatorul lui Voda in spate. Si am mers, si am mers - din pacate, nu aveam aparat de fotografiat ca sa va arat. Intr-atat de repede am mers incat am uitat ce am vazut. Ajunsesem in Salaj, se pare. De aici, ma aflam singura pe un bloc, era un oras de crom monocrom, metalic, betonat, sur, ca o cazemata care se apara de lumina. Priveam in jos de pe bloc, un banner era lipit vis-avis pe botul unul alt bloc, pe acoperis chiar, astfel incat nu putea fi vazut decat din avion. Semana cu o reclama din Neckermann la instrumente de consolidat/daramat pereti. Un ciocan, o bormasina, ceva de genul asta. Atunci mi-am dat seama ca e un oras nazist, si ma gandeam cum de in Bucuresti nu exista judetul asta. Salajul era mai departe de imaginatia mea ca Muntennegreu, mai departe ca Marsul sau Bountyul tropical.
Schimbare de cadru, eu in pat cu L. Era imbracat intr-un corset de satin alb cu radacini negre firav agatate de el. Cred ca dezbracam o femeie fara sani. Intre timp, D. imi trimite mesaj cum ca Cts. nu e decat un alt oras, cum as putea crede ca, in fine, ne-am nascut in orase diferite, e firesc si chiar recomandat sa cunoastem cat mai multe intre dupa noi.
Am mai visat si marea naclaita de soare.

21.04.09

Soarele iradia din frunzele de vin iar bunica nu parea prea fericita. Prinsa in treburile ei domestice, aproape ca ma agasa si pe mine. Veneam si plecam de la curte, cu acelasi transport care facea o bucla la marginea drumului. Era un noi care trebuia sa ajunga undeva, nu mai tin minte unde exact. Oracolul ghicitoarei vorbea in rime. Deux seuls, 2 blancs un noir, ca peut-etre 2 choses noires et une blanche, un triton. Invelit intr-o crusta de nitrogen inghetat, Triton e singurul satelit care face o miscare de rotatie retrograda in jurul planetei-mama: Neptun. Exact cum faceam si eu in vis rotatia, bucla. Ces motifs mobiles... M-am vazut apoi intr-o hala dezafectata, aveam patinele in picioare, insa atentia nu era indreptata asupra mea, ci asupra fostei campioane la patinaj, facea demonstratii intr-un "corner". Cu atat mai bine, puteam exersa in pace. Tipa cred ca era aceeasi cu cea pe care o vazusem mai devreme la B., si anume Jenny. Avea o biblioteca pe pationar in care am gasit caietul ei din clasa a V-a B, avea trecut pe eticheta clasa: Actorie. Nu mi-a venit sa-l deschid. Cand m-am deplasat mai departe sa patinez, am observat ca pe jos nu era gheata, era cauciuc, era o compozitie de fapt dura, de cauciuc cu piatra, lucea ca metalul, se aseamana cu alcatuirea Tritonului...