27.05.09

Fluidicul vesmant ramane apa, care te lasa sa alegi forma pe care vrei sa o porti, care te polenizeaza noptatic ca un asezamant in cosmos, retrograda daca inoti cu spatele la mal, indoielnica precum coada de rechin sau coada ochiului tau solemna daca stai sa o asculti cu inima. si bate in talpa inima, asa iti masori temperatura corpului in proprietatile ei se pitesc barili de speranta si de primejdie... si chiar daca am cugetat alegerea, am stiut ca o fac cu resortul captiv langa mine. am ales sa inot departandu-ma de luciditatea plajei, luminata de felinare incotroului stancos, pentru ca distingeam pete de munti in crepusculul departarii. si e ciudat, cum, fie si in intuneric, alegi distinctia limpede a noptii, atunci cand ai alaturea un peisaj si mai posomorat. alunecam domol spre intunericul marii, cu personajul salvator alaturi, un soi de baywatch twin ready to party but in the mean time keeping the human treasures up to the surface. nu ma inchipuiam inecandu-ma defel, nu mi-era teama, decat atunci cand am sesizat compania de backup, trezindu-mi posibilitatea prin simplul fapt ca, intorcandu-ma spre el, am vazut malul, care era departe... departe de tot. in fata, marea devenise afectuoasa, capatand o nuanta calda, de parca soarele chiar ar rasari dinlauntrul ei. ma simteam protejata. dar, pentru ca eram totusi atat de departe, am cotit inapoi, si, inotand, de data asta cu tinta, am observat in stanga un mal iesit ca dintr-o alta pestera a noptii. tinea deasupra un diamant cat o casuta de poveste, cu coaste de oglinda, reflectand o lumina inexistenta din exterior. avea o usa deschisa, si o puternica lumina galbena plonja alerta urmarindu-mi privirea, ca o credinta stralucitoare, sesizabila numai inlauntrul diamantului nepenetrand exteriorul pazindu-se de ziua celor nealesi. am pastrat lumina in mine, am gasit-o de dimineata cu perdeaua trasa.